În mediile vulnerabile, menținerea obiceiurilor de sănătate și a igienei sunt deseori aspecte care nu sunt prioritare sau nu pot fi susținute constant.
Din cauza lipsei condițiilor de amenajare a băilor, în cadrul locuințelor familiilor din aceste zone sau ale altor nevoi care primează în fața sănătății, copiii din mediile vulnerabile de cele mai multe ori nu-și însușesc obiceiurile de sănătate și îngrijire personală.
Astfel, dăm startul campaniei „Vreau să cresc mare! Vreau să cresc sănătos!”, desfășurată în premieră zilele trecute în cadrul Grădiniței din Colonia Reconstrucția, județul Brașov.
Împreună cu cei mici, am ales ca în joacă și într-un mod mai interactiv să le transmitem aspectele de bază referitoare la igiena și îngrijirea personală, pe care orice persoană ar trebui să și le însușească.
Cu zâmbețelele pe buze, deschiși și receptivi, cei mici au întrat cu ușurință în jocurile și activitățile propuse.
Regularizarea obiceiurilor de igienă, dezvoltarea unei imagini pozitive asupra îngrijirii personale și formarea deprinderilor zilnice ce susțin această atitudine au fost ținta aceestei activități.
La final copiii au primit pachețele cu produse de îngrijire personală și ne-am promis că o să ne întoarcem la ei cât de curând.
Mulțumiri voluntarilor prezenti la această activitate și nu în ultimul rând conducerii institutiei și doamnei educator, care au mediat cu mult drag această activitate și ne-au arătat deschiderea pentru inițiativele propuse.
O lume mai bună începe cu un copil fericit!